amintiri

Bunica Natalia

Photo by Cristian Newman on Unsplash

Când se apropie sărbătorile, fie Crăciun, Paște sau orice altă sărbătoare,  dorul de bunici parcă este și mai mare. Regretele sunt și ele pe măsură. Regret că nu am petrecut mai mult timp cu ele. Regret că nu am învățat mai multe de la ele. Regret că nu am prețuit timpul alături de ele. 

Un bunic a murit prea devreme, îl știu doar dintr-o poză și din povestirile lui tata. Celălalt bunic a murit pe când aveam vreo 10 ani. Pe el mi-l amintesc cu pălărie, o traistă într-o mână iar în cealaltă cârja. Mi-l amintesc cum spăla toamna butoaiele iar când se supăra ii trimitea pe toți în Kamciatka 😂😂😂

Butu Dumitru avea o soră căreia noi îi spuneam bunică și mergeam la ea în vizită în fiecare duminică. Mâca Natalia era văduvă. Soțul ei plecase în razboi, în armata română, și nu s-a mai întors. Avea și o fată. Bunica Natalia nu s-a recăsătorit. Pe pereții din casa avea multe poze cu nea Ion, de dinainte de război. Pozele erau puse sub sticlă în rame. Iar ramele erau împodobite cu prosoape țesute și brodate manual. De fiecare dată pierdeam timpul admirând pozele și broderiile făcute chiar de ea. 

Cel mai mult îmi plăcea sa ajung iarna pe la ea, și mai ales de sărbători sau duminica. Când intram în casă imediat ne învăluia căldura sobei. În partea stângă după ușă era o găleată mare, emailată, acoperită cu capac în care mereu era apă de la fântâna din grădină. Radioul era imediat închis. Noi copiii ne făceam loc pe sobă și stăteam acolo la călduț și ascultam în liniște poveștile oamenilor mari. 

Pe sobă încăpeam mulți. Rareori eram mai puțin de 3 copii. La bunica Natalia noi eram cei mai cuminți copii din lume. Nu ne certam, nu ne băteam, deseori nici nu vorbeam. Bănuiesc că părinții ne luau cu ei doar pentru faptul că aveau șansă să ne vadă în varianta #copilulperfect. Iar noi eram cuminți nu pentru că ne cerea bunica Natalia să fim cuminți, ci pentru că ne plăcea să ascultăm poveștile ei. 

Era o mână de om. Slabă, mică de statură, un pic gârbovită de povara vieții, dar iute foc. După ce fiecare își găsea un loc, ea începea să trebăluiască. De sub masa uriașă pe care era doar o candelă ce mereu era aprinsă, scotea o măsuță mică la care încăpea toată lumea. 

O trimitea pe Lea Ileana, fiica ei care nu se măritase și care nu plecase de lângă maica-sa, să aducă un ulcior de vin. Până venea Ileana cu vinul, Mâca punea pe masă sarmale, plăcinte, răcituri, parjoale și alte bunătăți care erau nici reci nici calde. Masa era de un metru pe un metru, dar încăpeau cel puțin 10 adulți și 10 copii. 

Coboram și noi de pe sobă că, puteai sa mănânci acasă pana plesneai, dar dacă veneai la Mâca Natalia apoi toată mâncarea avea un ingredient secret: MIERE. 

-Hai mănâncă că are miere. Zău îți spun copchile că i-am pus miere. 

Și de fiecare dată mă uitam la mama în semn de întrebare, cum adică miere în sarmale? Iar mama dădea din cap în semn de aprobare și zicea:

-Da. Da. Mănâncă. Chiar au miere! 

Și mâncam. Și chiar erau bune. Și erau dulci. Apoi zicea:

-Ia și gustă și un pic de vin! Ia, ia, că e cu miere! 

Iar noi gustam și vinul. Abia de ajungea pe cerul gurii, dar era cel mai bun vin. Cu miere! 

La masă nimeni nu se grăbea. Pentru că nimeni nu venea să plece repede de la ea. Se stătea ore întregi la povești. Povești despre cum era pe timpul când lucra ca asistentă la spitalul din sat. Despre cum era școala la români. Despre război. Despre foamete. Despre deportări. Despre cum și-a construit casa. Despre bunicul. Despre toți și despre toate dar niciodată nu vorbea de rău pe cineva. 

La icoane avea prosoape brodate în cruciuliță.  

-Îmi dai și mie schema? Am intrebat-o eu pe când aveam vreo 12 ani. 

-Ești prea mică! Nu-i de tine treaba asta. 

Modelul mi l-a dat vreo 10 ani în urmă. Iar eu abia acu 4 ani l-am brodat. L-am brodat pe un prosop de acoperit coșul în noaptea învierii pe care i l-am dăruit mamei. 

Amintirea pentru Bunica Natalia va fi mereu vie. Iar sarmale cu miere nu voi mai mânca nicicând. Și nici vin cu miere nu voi mai găsi vreodată. 

Mie nu-mi rămâne decât să cred că ea e mândră de prosopul meu.

Tu ce amintiri ai cu bunicii?

One thought on “Bunica Natalia

  1. Diana spune:

    Natalia, mi-ai răscolit amintirile copilăriei. Mîca Natalia era o bătrână înțeleaptă. Tot ceea ce făcea ea avea un rafinament. Era o persoană de o chibzuință și o răbdare cum rar întâlnești. La ea nici nu-ți venea să zburzi chiar dacă erai cel mai zbânțuit copil. În casă fiecare lucru era aranjat cu multă grijă și simțeai o încărcătură emoțională pozitivă, o liniște chiar din momentul c ând pașeai pragul, acolo era pacea lui Dumnezeu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *