recomandare

Cum am slăbit 11 kg în 5 săptămâni.

Cum am slăbit 11 kg în 5 săptămâni.


Îmi e pofta de o felie de pâine cu unt peste care să presar un pic de sare. Untul topindu-se să intre în miezul puhav al pâinii și să-i dea un gust aparte, gustul copilăriei. Îmi place pâinea, așa m-am îngrășat. Acu 4 ani am început sa coc pâine și în câteva luni m-am îngrășat de m-am speriat când m-am văzut în poze. 10 kg în 3 luni. Nici în timpul celor 2 sarcini nu adaugasem atât. 

Nu-mi plăcea cum arăt, nu-mi plăcea ca nu mă mai încap pantalonii mei dragi sau bluza faină cu decolteu generos. Dar îmi ziceam că asta e și că voi fi grasă până la adânci bătrâneți. 

Nu pot să renunț la pâine!

Îmi ziceam că nu pot sa renunț la pâine, nu pot să nu mănânc nimic dulce și că eu nu pot să țin o dietă. Pentru că eu nici măcar nu am încercat vreo dietă, nici nu am încercat să nu mănânc pâine… 

Apoi am început să o urmăresc pe Carmina și am început sa gătesc după booklet-urile ei. Alegeau copiii, ce credeau că le-ar place. Clătite, înghețată, prăjiturele și nu doar.
Carmina este Nutriționist – Biolog medical, Specialist în nutrigenetică și nutrigenomică. Deci este un nutriționist pe bune, cu ani de studii în spate!!!

dieta

Tot ascultându-o pe Carmina în live-urile ei, am aflat despre dieta pe care am urmat-o 5 săptămâni.
De la bun început am avut în față o listă cu alimente permise si o mulțime de rețete ușoare. Mi s-a părut tare fain așa. Mi-am făcut meniul pentru 2 săptămâni, lista de cumpărături și am pornit la drum cu 72 kg. 

72 kg!

Am fost uimită să mănânc multe legume și să nu-mi fie foame. Dar și mai fain a fost că doar după câteva zile m-am simțit mai ușoară și mai plină de energie. Iar când cântarul a început să arate o greutate mai mică, nu-mi venea să cred.

61 kg în doar 5 săptămâni!

De săptămâna trecută au început și pantalonii să-mi fie mai largi. Iar ieri cântarul meu arăta 61kg 😲 N-am mai avut atâtea kile de pe când eram în liceu cred. -11kg!

Ziua cea mai grea din acest parcurs a fost chiar ziua mea.

Atunci când nici măcar nu am gustat tortul 😂. Mă uitam cu atâta milă la tort apoi cu și mai multă milă la imaginea mea în oglindă și îmi ziceam că îmi fac un tort după ce termin cu dieta. Azi nu vreau să îmi fac un tort pentru a marca rezultatul, mi-am făcut preparatul meu preaiubit după Rețeta Carminei.

Voi continua să fiu responsabilă cu ceea ce mănânc. Și n-are cum să nu continui, pentru ca rețetele Carminei sunt gustoase și sunt sățioase. Ba chiar și copiii au început sa mănânce majoritatea legumelor. 

Pe Carmina ar fi păcat să nu o urmăriți pe facebook, face live-uri săptămânale în care explică o grămadă de lucruri despre alimentația sănătoasă. Iar pentru a afla despre programele de slăbire , aruncați un ochi pe site-ul minunatei Carmina.

Dragă Carmina, îți mulțumesc din suflet pentru că mi-ai fost alături în aceste 5 săptămâni. Îți mulțumesc că mi-ai răspuns la fiecare nedumerire. Recunoscătoare pentru tot!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *