amintiri

Povestește-mă frumos!

În poză e bunica cuiva, surprinsă de obiectivul lui Gianni Gabriel

 

 

Să fi avut vreo 5 ani când pentru prima dată am făcut plăcinte cu Mâca Titiana. Avea un copac de măr mare, bătrân, sub care vara era o măsuță mică. La câțiva metri de bătrânul măr era cuptorul și cotlonul. Cuptorul era văruit după fiecare tură de pâine, iar o dată cu el și cotlonul. De fiecare dată când se înegreau de la fumul grăbit sa iasă pe gură nu pe hogeac, bunica mă trimitea în beci sa aduc vasul cu var. Era o cratiță veche, căreia îi sărise o bucată din smalț și care nu era bună de gătit în ea dar nici de aruncat la gunoi. Tot în cratiță era și peria, adăuga un pic de apă și un vârf de cuțit de sineală, un praf albastru ce-l cumpăra de la țigani în fiecare primăvară înainte de Paști.

Țiganii treceau o dată pe an prin sat. Aveau sineală, vopsea pentru ouă, linguri, ceaune și plecau în schimb cu pene de gâscă, fier vechi și alte lucruri. Toată lumea era mulțumită, mai puțin copiii cărora li se spunea că dacă-s răi vor fi dați țiganilor. Bunica i-a interzis mamei să spună vorba asta, pentru că auzise ea cum un copil a plecat cu țiganii ca să o mulțumească pe maică-sa care tot zicea ca își dă copilul pentru că nu ascultă. Povestea asta ne făcea să ne ascundem de fiecare dată când treceau prin sat.

Bunica, o femeie fără școală multă, era înțeleaptă. Știa să citească și de fiecare dată când mergeam la ea iarna, o găseam pe cuptor citind în psaltire sau viața vreunui sfânt. Era iute și niciodată nu stătea fără treabă.

Așa se făcea ca de fiecare dată când cocea pâine să facă și vărzări. Întâi îmi arăta cum se întinde aluatul. Sucitorul în mâinile ei devenea ascultător și bucata mică de aluat devenea după câteva mișcări o roată mare. În mijloc așeza frumos cartofii tăiați mărunt în palmă, niciodată nu folosea un fund, ceapa o tăia la fel. Arunca peste ei doua linguri de jumări cu untură, presără un pic de sare și piper după care închidea plăcinta și o băga în cuptor. Puteai să mănânci oricât încăpea în tine, dar dacă aveai în față varzarile ei nu te puteai abține. Aducea și vin într-un ulcioraș micuț, altfel varzarile nu aveau gust.

Bunica s-a dus. Înainte ca eu să-mi fi dat seama că am nevoie de ea. Dar au rămas amintirile, micile obiceiuri și noi. Nu ne rămâne decât să o povestim frumos ❤️

 

P. S. Angela, e pentru tine 🤗

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *